Premii la limba chineză pentru elevii Liceului George Călinescu Constanța

Jun 2, 2016   //   by bricib   //   Uncategorized  //  No Comments

Liceul-G.Calinescu

 

La sfârşitul săptămânii trecute, pe 28 mai, a avut loc Concursul Naţional de Limba Chineza „Chinese Bridge Competition for Secondary School Students” pentru elevi, ediția 2016. In organizarea Institutului Confucius din Brașov și a Ambasadei Chinei în România, această manifestare culturală s-a desfăşurat la Brașov.

Concursul este deja tradiţional în România. La secţiunea dedicată elevilor, faza naţională, au participat tinerii iubitori ai limbii chineze, calificaţi în etapa desfăşurată în aprilie. Competiţia este una complexă, fiecare concurent având de trecut trei probe: discurs în limba chineză, chestionar de civilizatie chineză şi talent show (proba practică).

Constanţa a fost reprezentată de două eleve de la Liceul Teoretic “G. Călinescu” Constanța, îndrumate de profesoara Yuqin Wang, de la Clasa Confucius: Hamenni Helima-Alexandra și Matei Cristina-Valeria , care au obținut, amândouă, premiul 2. Dacă pentru prima elevă participarea a fost o premieră, pentru cea de-a doua, participarea a însemnat repetarea performanței de anul trecut, la același concurs național.

Din anul școlar trecut, la Liceul Teoretic G. Călinescu din Constanța, pe lângă limbile străine din planul de învățământ, se studiază şi limba chineză, cu profesoara Yuqin Wang. Această excelentă oportunitate se datorează colaborării dintre Liceul Teoretic G. Călinescu din Constanța și Clasa Confucius din cadrul Universității Ovidius Constanța, iar cei care învață limba chineză sunt elevi de gimnaziu și de liceu.De-a lungul anului, pe lângă cursuri, elevii sunt invitați să participe la activități cultural-artistice, precum celebrarea Anului Nou Chinezesc sau ateliere de creație și scriere tradițională.

“Din nou, elevii noștri se impun la nivel național, prin limba chineză. Ii mulțumim dnei Yuqin Wang și intenționăm să continuăm la fel și în anul viitor, perpetuând, astfel, o frumoasă tradiție care deja s-a creat la Liceul Teoretic ”G. Călinescu” Constanţa.“, a declarat prof. Elena Crăcea, directorul instituției.

Leave a comment

June 2021
M T W T F S S
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  
Serbarea  „Vis de Craciun“
Simulare incendiu

Simulare incendiu

November 23rd, 2018

[...]

Curs despre violenta domestica

Curs despre violenta domestica

November 13th, 2017

În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2017 a avut loc la Agrupamento de Escolas Dr. Costa Matos d[...]

Lansare de carte la Liceul Teoretic

Lansare de carte la Liceul Teoretic "George Calinescu"

November 13th, 2017

Centrul de Documentare şi Informare al Liceului Teoretic „George Călinescu” a găzduit, vineri, lan[...]

Elevi de la Liceul „G. Calinescu”, participanti la Euroscola

Elevi de la Liceul „G. Calinescu”, participanti la Euroscola

November 13th, 2017

În perioada iunie-septembrie, o echipă de 17 elevi ai Liceului Teoretic „G. Călinescu” Constanța a[...]