Elevi constanteni, prezenti la o conferinta europeana in Franta

Feb 25, 2017   //   by bricib   //   Uncategorized  //  No Comments

image010

Intre 12 şi 15 decembrie 2016, patru elevi constănţeni au participat la Vigy, în Franţa, la conferinţa europeană din cadrul proiectului “Mon lycée, Ton lycée, Notre lycée ! ou MTN = L3”. Aceștia sunt Alexandra Ispas şi Sadri Sali, de la Colegiul Naţional “Mircea cel Bătran” Constanţa, și Geanina Maria Bostan şi Alexandru Florin Schroder, de la Liceul Teoretic “George Călinescu” Constanța, care au fost însoţiţi de profesoara Cristina Zaharia de la CNMB.

Proiectul reuneşte licee din Franţa (Besançon, Grenoble, Metz, Nancy), România (Constanța), Eleveţia, Croaţia şi Italia. Tema acestuia este discriminarea, iar obiectivele sale sunt ameliorarea vieții școlare, promovarea educației incluzive, favorizarea angajamentului elevilor și responsabilizarea acestora, dezvoltarea competențelor interculturale prin întâlniri și schimburi la nivel internațional. Participarea la proiect a presupus, într-o primă etapă, identificarea, pe baza unui sondaj unic aplicat elevilor din instituţiile partenere, a formelor de excludere existente, din perspectiva respondenţilor. Echipele de cate doi elevi selectaţi a-și reprezenta școala au lucrat la interpretarea datelor şi la realizarea unui material de prezentare pentru conferința europeană. La întoarcerea acasă, pornind de la datele sintetizate în Franţa, elevii vor construi în şcolile de provenienţă un proiect de combatere a discriminării în şcolile lor, iar în mai 2017 este prevăzută participarea la o videoconferinţă a tuturor partenerilor, în cadrul căreia aceştia îşi vor împărtăşi rezultatele demersului aplicat.

La Vigy, cei patru elevi de clasa a XI-a, profil bilingv franceză, de la Colegiul Naţional « Mircea cel Bătran » Constanţa și Liceul Teoretic « George Călinescu » Constanța au intrat în contact cu elevii din celeleate şcoli, au lucrat în ateliere tematice şi au participat la dezbateri privind discriminarea, limba de lucru fiind,desigur, franceza.

Selectarea celor două instituții constănțene pentru a participa la acest proiect se datorează faptului că dețin distincția Label FrancEducation, care răsplăteşte la nivel internațional excelenţa în predarea limbii franceze.

Paula SOLOMON

Elevi constanteni, prezenti la o conferinta europeana in Franta

Leave a comment

October 2021
M T W T F S S
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
No thumbnail available

ANUNT CONTESTATII BACALAUREAT SESIUNEA IUNIE-IULIE 2021

June 30th, 2021

VA INFORMAM URMATOARELE ASPECTE: CONTESTATIILE SE POT DEPUNE LUNI 5 IULIE 2021 IN INTERVALULORAR 12[...]

No thumbnail available

Evaluare Nationala – clasa a VIII –a 2021

June 28th, 2021

Cerere contestații  Evaluare Națională 2021 Program depunere contestații - Marți 29.06. [...]

Serbarea  „Vis de Craciun“
Simulare incendiu

Simulare incendiu

November 23rd, 2018

[...]

Curs despre violenta domestica

Curs despre violenta domestica

November 13th, 2017

În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2017 a avut loc la Agrupamento de Escolas Dr. Costa Matos d[...]